duminică, 15 martie 2009

Deportare in Baragan a Cheaburilor din Pustinis,a strabunicilor,bunicilor si a mamei mele



La aceasta parte a istoriei satului i se mai poate spune pe buna dreptate : Cel mai tulburator moment,cea mai dureroasa zi a satului,zbuciumarea si ravasirea gospodariilor paorilor banateni,expulzarea lor in Pustietatea Campiei Baraganului, sau cum a devenit aceea campiei stearpa 'Granarul Tarii' ,de catre regimul comunist,o definitie mai clara a Deportatii este :
Deportarea este o politica a regimurilor totalitare care au dobândit o amploare de masa în U.R.S.S. în timpul dictaturii staliniste. În România, dupa ocuparea tarii de cãtre sovietici, aceste practici au fost activate în anul 1951, când peste 12791 de familii, respectiv 40320 de persoane au fost deportate din vestul tarii,
în câmpia Baraganului, din sud - est. Au fost deportati, români, germani, bulgari, unguri, sârbi (banuiti pentru simpatii în favoarea regimului maresalului Iosif Broz Tito dezident fata de Comintern: (Internationala comunista controlatã sever de Stalin), aromâni (populatie de origine romanica refugiata din Balcani) si evrei. Pentru realizarea deportãrii au fost folosite efective militare formate din trupe de graniceri, militie si securitate (fosta politie politica) pentru operatiunile de blocare, ridicare si escortã. Totalul militarilor utilizati a fost de 20106, cifra impresionanta, mai cu seama ca erau înzestrati cu armament si munitie de razboi. Îmbarcarea familiilor s-a fãcut în vagoane de marfa sub directa supraveghere a activistilor de partid comunist, militienilor si securistilor. Oamenii credeau ca se îndreaptã în Siberia, s-au oprit însa în Baragan. Precizez faptul ca stepa Baraganului are multe caracteristici geografice (cu o clima severa iarna si torida vara) si social economice asemanatoare Siberiei. Din anul 1951 pânã în anul 1956 mii de oameni au suferit în Stepa Baraganului. Aici deportatii au fost obligati sa-si construiasca case din pamânt batut, acoperite cu stuf sau paie, fiind distribuiti în 18 sate nou înfiintate. În Baragan acesti oameni nu au uitat nici o clipã cine sunt, nici de unde au fost smulsi cu forta, purtându-si cu demnitate cãtusele deportãrii si credinta în Dumnezeu. Tuturor acestora, posteritatea le este datoare cu „DREPTUL LA MEMORIE.”



Se intampla intr-o noapte din vara anului 1951,mai exact 17/18 iunie in ziua de Rusalii,zii crestina de sarbatoare a satului,a Sfintirii Hramurilor multor biserici din Banat, zii devenita cea mai trista in viata multor sateni,printre care si familia mamei mele, in aceea zi a Pogorarii Duhului Sfant mare parte din sateni aveau deja cosiile si caii impodobiti (cu poneavuri si gaitane) astfel pregatindu-se pentru a pleca cu familia in vizita la rude in satele carora se serba Ruga Banatana,bunicii si strabunicii mergeau la Bobda-satul natal al bunicii mele,insa in aceea zi nu am mai ajuns acolo,in zorii zilei curtea de la Odaie (locul unde era marva) a fost incoltita de soldati inarmati,care venisera cu un Ordin.........acela de a fi parasita casa,abandona toate bunurile gospodaresti,a aduna cat mai repede niste lucruri din casa si a pleca spre Halta satului,acolo unde erau deja insirate vagoanele, vagoane care aveau sa ii duca in Pustiu,sa ii faca sa uite de bogatia satului si a pamantului banatan, de cei dragi,de locurile natale,de agoniseala de-o viata trasmisa din generatie in generatie,a urmat ravasirea casei si a curtii, au urmat clipe de durere,urlete si plansete,nimeni nu intelegea ce se intampla,a fost citit un ordin si atat,el trebuia urmat,un ordin las,un ordin comunist,aveau prea mult,trebuiau sa plece ca sa le fie confiscata averea si pamantul,trebuia sa invete sa traiasca printre trestii,trebuiau sa lucre un pamant sterp,sa sape canale,sa sparga pietre, numai niste oameni harnici si cu credinta in Bunul Dumnezeu putea face asta,au fost transformati din cheaburi cu sluji la casa in sclavi ai regimului comunist, revenim la aceea zi trista, au inceput sa circule zvonuri cum ca vor fi impuscati,nu poate nimeni sa descrie durerea si spaima oamenilor din aceea zi,nimeni nu vorbea nimic,soldatii-copii amariti carora poate li se promisese vreun grad in armata sau nici macar atat, aflati sub un juramat fals intocmit de niste marionete ale regimului comunist rus, nu stiau nici ei prea multe,insa unul din ei vazand disperarea din ochii strabuniici ii atata cu semne facute din ochi ce sa ia cu ei din casa,cumva sa o linisteasca ca nu vor fi omorati,dar ce se putea pune intr-un vagon de tren, ce se putea lua dintr-o gospadarie asa mare,cui ramaneau slugile,orataniile si bovinele din staloguri,cui rameau holde pline nerecoltate,sopruri,cotarci si poduri pline,munca de-o viata,se risipea in cateva ore,mama mea avea 2 ani,nu isi mai aduce aminte plecarea din sat doar durerea unei copilarii furate, traita in Campia Baraganului,pe bunicul meu l-au luat in armata chiar atunci,au plecat strabunicii,cu bunica insarcinata pe atunci cu unchiul meu (i se zice Talanul-asa le ziceau bastinasilor dobrogeni,fiind nascut acolo) si mama,au ajuns dupa o calatorie de mai multe zile la locul cu pricina,au fost descarcate vagoanele si atat.........liniste si durere,niste oameni lasati cu niste perini si dune si poate cateva gaini,cinere si crastole, in pustietate,in arsita , au dormit sub cerul liber pana au ridicat niste casi din trestie si vaiuga (caramizi facute din lut,apa si paie-reteta banatana practicata inca), au sapat haznale ptr a gasi apa,apoi au fost trimisi la munci, bunica si mosu a trebuit sa munceasca la diguri, maica a ramas la coliba cu mama,bunicul a fost in armata,mama mea s-a imbolnavit foarte grav,nimeni nu i-a mai dat o sansa se viata,a facut o ciuperca pe pielea capului, a ramas fara par si s-a format o crusta foarte groasa, nu stiu cum au reusit mama si bunica dupa umblaturi la medici sau mai bine zis la vraci, sa se faca bine, ar fi multe de povestit,multa durere,multe clipe-de fapt toate clipele- petrecute acolo in chin si durere pentru toti,dar cum TAT BANATU'I FRUNCEA au ridicat aceea zona,au facut o zona agricola,una din cele mai roditoare din tara noastra, Baraganul a fost numit 'GRANARUL TARII' de pe urma banatenilor dusi acolo, o parte dintre banateni,printre care si bunica mea,adica cei mai tineri de acolo, au fost dusi la munceasca la diguri,la canale, sa dea cu sapa in piatra,ceva de genul asta se poate spune,bunica mea s-a imbolnavit grav de la muncile alea a fost obligata sa lucre chiar de era insarcinata si dupa nastere la fel, i s-a deplasat stomacul de la munca grea cu sapa,toate astea s-au intamplat timp de 5 ani de zile,5 ani petrecuti in chin, odata intorsi acasa insa s-au vazut printre straini chiar in satul lor natal,casile si averea nu le-au mai fost inapoiate,abia dupa Revolutia din 89 li s-a dat bunicior o parte din pamantul avut inapoi, au locuit pe la rudele din sat care nu au fost deportate, fetele de varsta mamei umblau cu rochite si ciorapi albi cu fodori colorati,mama umbla in haine de capatat si era aratat cu degetul de fetele de seama ei, dupa cativa ani si cu interventii ale unchiului meu SIMION SURDAN -Dumnezeu sa-l odihneasca in pace-pe atunci jucator de fotbal la echipa noastra CFR Timisoara,mai tarziu la Poli Timisoara, iar apoi in lotul echipei nationale a Romaniei, bunicii mei si-au recapatat casa din sat,care devenise birourile Fermei infiintate in sat,fiind una dintre cele mai mari casi din sat,odaia a fost imburdata,bunicii au lucrat la Colectiv,de fapt bunicul mai mult,bunica a fost de atunci intodeauna bolnava din cauza stomacului cazut si din cauza unei bronsite astmatice,dobandita tot acolo,viata lor nu a mai fost niciodata la fel,au muncit mult ca sa intre in pas cu lumea, s-au intors de acolo,nici macar cu ce au plecat,numai cu durere si tristete in suflete.

4 comentarii:

mihaela spunea...

mi s-a facut pielea de gaina cand am citit articolul.si din satul bunicilor au fost destui care am fost deportati si au lucrat la canal.bunicii mei erau mai mici atunci dar imi povesteau mereu despre asta.

si eu abia astept sa merg peste 5 saptamani ACASA,mi-e dor de bunica ,caci numai ea a ramas,de curte,gradina si aerul de acolo.din pacate nu stam decat 2 saptamani dar recuperam in iarna.

Claudia-Maria spunea...

Da Miha draga asta e povestea familiei mele care din boierii satului au ajuns sa sape canale,banatenii au ridicat Podul de la Cernavoda,pacat ca numai traieste bunica mea sa imi povesteasca mai multe,ii era asa drag sa-mi povesteasca despre viata ei cumva sa imi fie invatatura de minte pentru viata mea,imi e tare dor de bunica mea :(((((

Ligia spunea...

Doamne, ce criminali comunistii astia si din pacate tot de ei este condusa Romania! Mi-a sfasiat inima aceasta istorisire. Cata nedreptate si cruzime. Am adaugat articolul si pe Facebook, sa-l mai citeasca si alti oameni. Iti multumim pentru efortul de a-l publica pentru noi.

Anonim spunea...

Am fost si eu acolo, tot din banat am fost ridicati, din pusta Carasului, Arcidava cea veche. Am supravietiuit, sunt la varsta senectutii acum. Dumnezeu ne-a intarit, am trait cu speranta si, prin munca si credinta am reusit sa ne traim amarul.
Triasca viata!
Sa va fie lunga si prospera.

Trimiteți un comentariu